Notă: Acest traseu a fost documentat în data de 29 iunie 2021 în anumite condiții meteo. Înainte să vă aventurați, verificați toate detaliile traseului (starea vremii precum și condiția fizică necesară).
Parcarea
Plecarea pe traseu se face de la bariera de intrare pe Drumul Babelor, unde se termina drumul Transbucegi. În cadrul Complexului Piatra Arsă există o parcare mare care se întinde până la șosea, mai ales în weekend, când e destul de aglomerat.
Echipamentul
Deși simplu, muntele niciodată nu trebuie neglijat așa că recomandăm să fiți bine pregătiți atât fizic, psihic cât și vestimentar.
- Călătoria se face în bocanci de munte;
- Geacă, pantaloni, bluză de corp, bluză;
- Apă (1-2 litri), mâncare (o gustare);
Ghete de drumeție
Pe Decathlon.ro vei găsi foarte multe modele de bocanci de drumeție, de toate tipurile precum și multe alte produse potrivite pentru această drumeție.
Variante de traseu
Există două trasee pe care le puteți parcurge de la Complexul Piatra Arsă până la Cabana Babele. Ambele au aceeași dificultate și pot fi făcute de turiști de toate vârstele.
Varianta 1 - Drumul Babelor
Acesta este drumul cel mai simplu. Plecarea se face de la finalul drumului Transbucegi (este și o barieră). De acolo se ține drumul până se ajunge la Cabana Babele. În maxim o oră ar trebui să ajungeți la destinație.
Varianta 2 - Banda galbenă
Acest drum necesită să ajungeți în dreptul Complexului Piatra Arsă. De acolo, urmați marcajul banda galbenă prin jepi.
Nouă ne place mult mai mult acest traseu, fiind mai puțin popular și sălbatic. De asemenea, vederea pe dreapta este mult mai spectaculoasă (în partea dreaptă este celebrul traseu de la Bușteni: Jepii).
Această variantă este puțin mai lungă deoarece se face un mic ocol. Traseul durează în jur de o oră, poate o ora și un sfert.
Cabana, Babele și Sfinxul
La finalul traseului veți ajunge la Cabana Babele. Fix lângă puteți vedea și monumentul natural "Babele". Monumentul "Sfinxul" este la 5 minute distanță, drum pe o potecă.
Ce puteți face de acolo?
De la Cabana Babele, în funcție de cum ați ajuns la Piatra Arsă (dacă e cu mașina personală, din păcate tot acolo va trebui să vă întoarceți) există și alte destinații precum:
- Vf. Omu (2 ore)
- Peștera (cu telecabina sau pe jos)
- Crucea Eroilor Caraiman
- Vf. Coștila
Întoarcerea
Pentru diversitate, la întoarcere puteți alege traseul alternativ. Ca și distanță ele nu diferă mult. Țineți cont doar că Varianta 2 se termină la Piatra Arsă și de acolo mai aveți 10 minute până la barieră.